luni, 25 februarie 2013

MAI MULT DECAT ZIUA INDRAGOSTITILOR!


O zi ploioasa, cu semnificatie puternica pentru cei indragostiti!
Da, 24 februarie, a fost pe langa Dragobete si ziua celor indragostiti de frumos, ziua targurilor vintage, a hainelor, accesorilor si tinutelor unice.




Voi incepe sa va povestesc despre deja celebrul targ de moda si vintage, Absolutely Fabulous Fashion&Vintage Fair 2013, organizat intr-un spatiu cu istorie, modern si extrem de vizitat, Centrul Istoric.
Targul, aflat la prima editie pe anul 2013, si-a asteptat vizitatorii cu colectii de primavara-vara ale tinerelor talente si ale tinerilor designeri romani, cu piese vintage autentice, accessorii unice si valoroase, surprize pe masura, toate pentru fashionistele dornice sa-si innoiasca garderoba acestui sezon.

Dupa cum din mosi stramosi se povesteste, romancele sunt unice. Ele au atitudine, bun-gust, stil, nonconformism, le place moda, incluzand aici, haine din cele mai diverse si inovatoare materiale, accesorii: pantofi, genti, curele, palarii si nu in ultimul rand bijuteriile. Astazi, la targ au fost din toate pentru toti. 

Si daca mai era nevoie sa mentionez, am intalnit tineri designeri extrem de talentati din Arad, Iasi, Cluj, si binenteles Bucuresti.
Mi-a atras atentia in mod deosebit colectia de haine prezentata de Diana Antohi din Cluj, colectie vanduta rapid, care as putea spune ca a facut ravagii, ridicand in mai multe randuri tensiunea doamnelor si domnisoarelor (inclusiv subsemnata) prezente la targ. Imprimeurile folosite la hainele sale, jocurile de taieturi, materialele folosite, ca lana, casmir, voal, catifea, satin, cu fine accente de materiale crosetate manual si broderii bogate in gablonturi, au conferit colectiei sale de haine un aer vaporos, creativ, tineresc, dar in acelas timp feminin, sofisticat, de buna calitate.























Si la sectiunea accesorii, m-a surprins placut firma de bijuterii Jamais by Rada Ureche prin colierele moderne, materialele de buna calitate, preturile accesibile si designul extrem de atragator.











Imi pare rau ca nu am facut prea multe poze, dar acolo in valtoarea actiunii eram total vrajita de tot ce vedeam in jurul meu, vroiam sa ma uit la fiecare lucru in parte pentru ca toate erau frumoase. Pe langa asta era aglomeratie mare, monser! Semn ca romancele sunt iubitoare de frumos, si au ales sa-si petreaca Dragobetele intr-un mod util si placut. 



Dupa o vizita prelungita la Absolutely Fabulous Fashion&Vintage Fair 2013, o plimbare prin Centrul Istoric, am ajuns la cel de-al doilea targ de moda Boutique Cliche, la Rooms, strada Mendeleev. O locatie aristocratica, incapatoare si aerisita, cu un puternic aer boem. Boutique Cliche este un targ deja renumit, ajuns la cea de-a patra editie, care a adus in prim plan tineri designeri talentati, si a creat un spatiu dominat de frumos, pasiune si bun gust.



Dezmeticindu-ma putin dupa primul targ, beneficiind si de o atmosfera mai relaxata, am putut avea ocazia sa socializez mai mult, sa strang carti de vizita, sa fac cunostiinte pentru eventuale colaborari, sa cunosc oameni frumosi, originali, creativi.





Tinute tineresti, colorate, din materiale fluide am avut ocazia sa admir la firma Triolete, reprezentata de Alina Cernatescu, accesorii handmade creative ce pot aduce un plus de originalitate unei tinute am intalnit la Petit Boutique, pornind de la papionul unisex s-a ajuns la coliere, la bentite cu funde. 










Am avut placerea sa cunosc o tanara creatoare, aflata inca pe bancile facultatii, si al carei talent si curaj este de nestavilit. Pe mine m-a convins. Numele ei este Georgiana Iordache, cu al sau Boutique.




O coarda sensibila a fost atinsa cand am ajuns la accesoriile mele preferate, gentile. Accesoriul perfect pentru orice ocazie.

Geanta cea mai comoda se considera a fi plicul, o geanta de mana perfecta pentru strictul necesar, adica pentru ruj, bani, telefonul mobil, chei. Acest tip de geanta desi are dimensiuni mici poate aduce un nivel ridicat de eleganta vestimentatiei noastre. Astfel de plicuri colorate, cu doua fete, bine lucrate, dintr-o piele excelenta, trendy care sa ne scoata in evidenta si sa ne faca sa fim in pas cu moda am avut ocazia sa le vad la firma Iutta, al carei designer este Nicoleta Chirica. 

Genti la comanda, lucrate manual din piele naturala, in combinatiile de culori dorite de client, cu un design placut si original am intalnit si la Paolo Marconi, Borse.

Fara indoiala, geanta este accesoriul perfect ce da un plus vestimentatiei unei femei, adaugand infatisarii sale, eleganta si stil.



Aceste targuri reprezinta adevarate spatii de socializare, unde vin oameni pasionati de noile tendinte in moda, incantati de atmosfera febrila de cautare "de noi comori" si unde toata lumea pare ca se cunoaste cu toata lumea!
Aici poti intalni multi designeri de haine, designeri de accesorii hand made si vintage, fotografi, consultanti de imagine, organizatori de evenimente.
Scopul, de a crea un spatiu dominat de frumos, pasiune si bun gust, unde si cei mai sofisticati dintre noi isi pot gasi o tinuta pe masura pretentiilor, a fost atins.




Astept cu nerabdare urmatoarele targuri fashion & vintage!



Surse foto: Diana Antohi Gallery, Jamais photos, Triolete photos, Petit Boutique photos, Georgiana Iordache Boutique photos, Paolo Marconi photo


Daca ti-a placut acest articol, da-ne un Like pe pagina de Facebook PerfectLegsShoes . Multumim anticipat!



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu